librar la Libraria Carturesti Palas, Iasi

Cu totii ne dorim ceea ce nu putem avea Alte recenzii zic exact ceea ce si eu imi doresc sa zic despre Colectionarul. E obsedanta, tulburatoare si imposibil de uitat, odata ce ai terminat-o. Permiteti-mi sa declar acum ca nu este o lectura usoara; am fost determinata sa ramin obiectiva de la inceput. Am vrut ca Frederick sa cistige dispretul meu, iar Miranda sa aiba tot sprijinul si simpatia mea. Ei bine, nu a fost asa. Frederick este un om blind, insa din cauza temerilor sale devine un om periculos. La inceput, incerci sa intelegi dorinta sa de a cistiga dragostea Mirandei. Nu dureaza mult pina sa iti dai seama ca M. nu este o persoana pentru el (desi nu recunoaste acest lucru), ci un obiect de colectionat. Si mai tragic este ca, la fel ca si tine, nu o plac pe Miranda, mi-e rusine sa marturisesc, dar nu mi-a pasat de ea pe parcursul partilor povestite de Frederick. Desigur, atunci cind incepi sa-ti imaginezi partea a III-a si a IV-a, este tulburator. Tulburator intr-o multitudine de feluri, insa finalul e cel care bate ultimul cui in capacul sicriului.Ultimele doua fraze din carte mi-au dat frisoane, nici macar acum nu pot sa nu ma gindesc la ele.

 „Acum camera e perfect curata, ca noua. Voi pune jurnalul si bucla din parul ei in pod, intr-o cutie care nu va fi deschisa decit dupa moartea mea, deci nu inainte de patruzeci sau cincizeci de ani, cred. Inca nu m-am hotarit referitor la Marian (alt M!– l-am auzit pe seful ei de raion strigind-o). De data asta nu va mai fi vorba de dragoste. Am s-o fac din curiozitate si ca sa le compar si pentru celalalt lucru. Bineinteles ca are sa fie clar de la bun inceput cine este stapinul si ce astept de la ea. Dar nu era decit o idee. ”

E una dintre acele carti care ma fac sa ma intreb cum a putut un autor sa faca atit de mult cu atit de putine pagini. Este o naratiune concisa a obsesiei care depaseste orice limita.