O carte despre le bon usage al arhivelor securitatii, populata cu eroi ai vietii culturale romanesti din ultimii 40 de ani, se poate adresa mai multor interese. Poate fi citita de catre cercetatorii care se pregatesc sa intre in arhivele CNSAS, ca un ghid de intrebuintare – in masura in care incearca, mai ales in ultimul capitol, sa clarifice notiunea atit de vaga a colaborationismului si sa faca putina ordine in ceea ce inseamna „vinovat” versus „nevinovat”, sau mai degraba a gradelor de vinovatie. Acesta ar fi cititorul ideal, unul indiferent la numele prin care Gabriel Andreescu isi exemplifica demersul, sensibil la demers si la argumentele deontologice puse in valoare. Dar, odata ce numele fac atractia acestui volum – intr-o ordine a notorietatii: Constantin Noica, Nicolae Breban, Adrian Marino, Alexandru Paleologu, Nicolae Balota, Mihai Botez si Mihnea Berindei – cititorul ideal va fi greu de gasit.
