pe bookblog.ro

Nu s-ar putea spune ca Steinbeck lucreaza cu tipologii umane. Conturind pe fragmente viata micii asezari din comitatul Monterey, isi opreste atentia asupra cite unui eveniment comunitar in cadrul caruia anumite personaje isi scot la iveala ciudateniile, dind de inteles ca si despre cei expediati din poveste dintr-o singura fraza s-ar putea scoate la iveala cine stie ce grozavii.
[...] Povestirile din Pasunile Raiului o iau in tot felul de directii, se intersecteaza si iar se despart, se termina prea repede – cu vocea unui sofer de autobuz turistic: „Poate vi se pare caraghios, oameni buni, dar eu de fiecare data cad pe ginduri, si imi spun cit de usor si linistit ar putea trai acolo un om, pe-o palma de pamint”.