pe bookiseala.ro

Daca ar fi sa-i cauti lui Carlos Ruiz Zafon prin dictionar un cuvint care prin simplitate sa-i defineasca arta literara, acesta nu cred ca ar putea fi altul decit „minutiozitatea”. In Prizonierul cerului (2011), cel de al treilea volum din ciclul de romane inceput cu Umbra vintului si Jocul ingerului, intriga este condusa ca pe o tesatura de dantela. Citind si urmarind misterul din Cimitirul Cartilor Uitate, aflat in centrul vechi al Barcelonei, am remarcat cit de pedant isi conduce actiunea spre un deznodamint care doar in ultima pagina se va releva.
O fascinanta lectie morala, intr-un volum care doar pentru amatori ar parea demna de literatura politista. Oricum, parca asa se spune, criminalul se intoarce la locul crimei, asa cum scriitorul pedant la capcanele bine ticluite. Zafon demonstreaza la o virsta tinara ca poate fi un mare povestitor. Scriitura sa are nu numai verva, drama, ci si un continut novativ si interpretativ de finete.