in Suplimentul de cultura, nr. 382

Am vrut sa vad unde ajung un barbat si o femeie care cred ca, in sfirsit, si-au intilnit sufletul pereche. Si am fost foarte generoasa, le-am oferit toate conditiile pentru a-si trai adulterul in liniste. Le-am pus in gura vorbe frumoase, uneori chiar versuri nemuritoare, i-am lasat sa se iubeasca pe acorduri de Gardel, sa se rasfete cu vinuri si brinzeturi scumpe, i-am dedat la gesturi si declaratii pasionale, le-am facut chiar hatirul, dupa un scandal de pomina, de a-i lega prin sfinta taina a casatoriei. Nu cred ca e putin lucru pentru doi insi destul de banali, care s-au intilnit in holul Ministerului Agriculturii.
[…] Revenind la ironie, mi-am dorit sa fiu ironica in cartea asta, dar nu numai ironica, pentru ca m-am legat de personajele mele si am ajuns sa le inteleg, asa ca uneori mi se pare ca sint de-a dreptul sentimentala. Cum sa nu fiu alaturi de Teo cind hoinareste prin viscol, disperat ca si-a pierdut copiii, sau alaturi de Mia, care pare blocata intre iubirile ei si tinjeste dupa linistea pe care i-o oferise fostul sot?