in Observator cultural, nr. 664

Memoriile lui Jospeh Anton nu sint numai o introspectie in viata lui Rushdie de dupa fatwa, ci si o viziune clara si complexa a traseului sau din India inspre lumea occidentala, urmarindu-i evolutia tumultuoasa a unui om mereu in cautare de raspunsuri si, mai important decit orice, neincetind sa-si puna intrebari si sa refuze lumea absurda, modelata dupa o serie de principii reductive.
Povestile il fac [pe Salman Rushdie] sa simta ca, dincolo de realitatea imediata, a simturilor, exista alte adevaruri, mai profunde, iar calitatea de povestitor este cea care il inalta pe om: simte ca toate povestile ii apartin, „sa le transforme, sa le innoiasca, sa le arunce si sa le culeaga din nou cind avea chef, ale lui, ca sa rida de ele, sa se bucure de ele si sa traiasca in ele si cu ele si conform lor, sa le dea viata iubindu-le, iar ele sa-i dea viata la rindul lor. Omul este un animal povestitor, singura creatura de pe planeta care-si spune povesti ca sa inteleaga ce fel de faptura este. Povestea era dreptul sau dobindit prin nastere si nimeni nu i-l putea lua”.