in Bucurestiul cultural

Roman al copilariei de dincolo de „mode si timp”, naratiune a inocentei, de o exemplara prospetime a notatiei, Toate bufnitele este si istoria unei initieri intru contemplatie.
Ceea ce leaga volumele de pina acum ale lui Filip Florian, in plus fata de maniera sa deja caracteristica si dincolo de universurile atit de diferite pe care le exploreaza ori dincolo de vizibilele incercari de a varia inclusiv formula narativa – de la metanaratiunea istorica pina la autofictiune –, este privilegierea unei reflectii implicite asupra memoriei. Reactivarea, transpunerea memoriei in text si, ar trebui adaugat, estetizarea ei sint, in proza acestui autor, o necesitate interioara a personajului si totodata a naratiunii insesi.
Arheologi, fotografi, colectionari ori, pur si simplu, modesti detinatori de jurnal intim se perinda prin proza autorului, imprimind coerenta simbolica scenariului epic. Substanta lor este una cvasi-arhetipala. Chipurile acestor personaje nu se retin atit prin ele insele, cit prin vraja narativa infiripata in jurul lor.