Cu Filip Florian conceptul insusi de scriitor profesionist capata sens (...) mai ales datorita modului incintator prin care reuseste, de fiecare data, sa nu faca rabat de la crezul sau artistic, de la valoare, de la – simplu spus – literatura.
Toate bufnitele, cel mai recent roman al sau, este o pasionanta radiografie a pierderii inocentei. Dan C. Mihailescu l-a si numit, intr-una dintre cronicile sale tv, un „roman al formarii”. Lucru adevarat, insa incomplet. Pentru ca, daca in ceea ce-l priveste pe Luci, adolescentul tipic, cartea vorbeste despre o evolutie a sa, racordata la marile si micile mistere dezvaluite de prietenul sau sexagenar (Emil), in cazul acestuia din urma vorbim despre un destin al recuperarii memoriei si al incercarii de a o transmite celor suficient de inocenti incit s-o poata primi. Emil isi priveste viata regresiv, intr-un fascinant si dureros memento (tineretea, originea nesanatoasa a parintilor si a bunicilor, casatoria cu Lia, nasterea Irinei, tragedia care nu-l ocoleste, boala, operatia de la Paris), in timp ce, concomitent, Luci absoarbe pe nesimtite lectiile prietenului sau, dublate de un interes duios pentru natura si pentru atenta ascultare a ei. Rolul de „pedagog” al lui Emil nu este strict didactic: amicitia cu Luci ii confera omului matur siguranta constituirii unui „depozit” afectiv, capabil, astfel, sa infrunte timpul.
