In jur e o alta lume, mai rapida, mai pragmatica, mai dispusa spre birfa si aranjamente, dizolvata in incertitudini politice, in balacareli generale pe facebook, o adevarata avalansa de virtuale prietenii ce se fac gata desfacute la sireturi, zdrentuite pagubos, necultivind farmecul taifasului nepatimas, la gura sobei, ori al celui patimas, la gura iubitei… Sa te uiti, trintit pe un covor, in jarul ce se spuzeste incet-incet si sa sporovaiesti intim, cu obrajii incinsi de focul apropierii unei femei dragi, a unui trup misterios si darnic in semiintunericul odaii, sclipind din cind in cind, iluminat ca-ntr-un basm de scinteierile fulgurante… [...] Dumnezeule, de cind n-am mai contemplat acest jar orbitor, de cind n-am mai privit cerul profund si licaritor din noptile de la Dolhasca, contopindu-ma parca amoros cu el?
Prietenia e, da, o disciplina; dragostea e o vocatie, cum tot o vocatie e si poezia, sau religia. Prin femeile pe care le iubim cu adevarat, ne sprijinim in modul cel mai real de lumina soarelui cu raze late, raze aparent impalpabile, insa cit de vitale, cit de temeinice, de necesare traiului nostru altfel anost.
