pe www.filme-carti.ro

Hotel Universal e o poveste despre cum te desfoliezi pina nu mai ramine nimic din tine, nici iubire, nici ura, nici memorie (inclusiv cea culturala, pe care as fi jurat acum citiva ani). Si despre ce gasesti cind renunti la tot ce credeai ca esti tu insuti. Se zice ca nu gasesti vid, ci liniste.
Exista, fara indoiala, o memorie a locurilor. La lucrul asta m-am gindit cind am scris despre satul bulgaresc de linga Varna, Topoli, in care bunica-mea imi povestea ca traisera (si se pare ca mai traiesc si acum) ai ei. Familia se numeste Nicolae Nicolae, odata o sa ma duc sa-i caut. Dar memoria, chiar si una colectiva, adica a locurilor, e tot un construct, care depinde tot de lucruri pe care nimeni nu le poate controla. Ajunge sa-ti scada nu stiu ce substanta din singe si pierzi calupuri intregi de „memorie” despre care jurai ca esti tu: carti citite, iubiri traite, fete pe care le-ai mingiiat. Trebuie sa treci, pina la urma, si de memorie.