Cultura nr. 56

La fel ca la Radu Aldulescu, in Cronicile genocidului (...) si atmosfera din Hotel Universal este una de mahala... Aici, preacurvia nu are deloc darul – ori harul – de a da o alta infatisare mizeriei generale, ci, cel mult, de a o indulci pentru citeva momente... Diavolul din Cronici e un amarit batrin, vagabond si flamind, incalecat intr-adevar de doua curve, dar fara aripi uriase si nicidecum domn, in timp ce diavolii de dincoace, din Hotel Universal, sint stapini peste lumea senzoriala, si, aducind ca aparitie cu diavolii lui Agopian, nu sint nici pe departe doar decorativi, cum ar putea parea gratie efectului estetizant al delabrarii, caci interioritatea personajelor iese in relief pe fond social si politic. Din contra, in Bucurestiul Simonei Sora (...) uritul si fenomenul calificat indeobste ca depravare antreneaza si rafineaza simturile. Iar „harul pe care il cer” isi are originea in promiscuitatea salvatoare din care (...) izvora prezentul continuu...