in Apostrof nr. 1

Redebutind in roman, dupa o cariera literara de exceptie, Marta Petreu a onorat un legamint estetic cu sinesi. Reinventarea fictiva din Acasa, pe Cimpia Armaghedonului este cert un pariu cistigat, innobilat de o particulara fervoare epica ce traverseaza scriitura, constructie cu voci multiple, dintre care aceea a Mamei este de neuitat. Prin portretul ei, romanul Martei Petreu apartine universalitatii umane. Scriitoarea reuseste o performanta aparte (compozitional, tematic, stilistic), care este implicit si una a romanului romanesc, vocea narativa se identifica cu matricea destinala a autoarei, cartea fiind concomitent o cronica a arealului transilvan [...].
O comprehensiune umana fara tarmuri vascularizeaza imaginarul tandru-violent al cartii. [...] Acasa, pe Cimpia Armaghedonului este o transa autentica din viata, o carte de o finete aparte a scriiturii. In plus, ea este prinosul recunostintei in spirit a romancierei fata de mortii ei, nu putini, tip de expiere cathartica, un encomiu filial emotionant inaltat „august-minioasei“ perechi a parintilor inchisi in acolada urii, blestemului – iubirii, iertarii, prin recurs la Levitic si Deuteronom. E singurul temei al supravietuirii in postumitate. Restul e tacere...