in Observator cultural nr. 661

Intimplarile povestite de Simona Sora in Hotel Universal se petrec intr-un spatiu in care distanta dintre suflet si trup, dintre inima si creier, dintre ceea ce este inauntru si ceea ce este in exterior se reduce sub actiunea unui timp absolut, care capata proportii mitice in cadrul actului narativ. (...) Simona Sora realizeaza astfel o constructie narativa polifonica ce cuprinde un roman de epoca, romant de sfirsit de secol nouasprezece, dar si un roman al marilor sperante desarte, Universalul oglindind si promiscuitate, si spiritul primilor ani ’90. Dincolo de aceste planuri esentiale pentru constructia cartii, cred ca cele mai mari reusite ale Simonei Sora sint vocea si timbrul de povestitor ale Mariei mari, cea care face legatura intre trecutul recent si trecutul indepartat, oferind cartii atmosfera unui roman sud-american din specia celor scrise de Marquez sau de Juan Rulfo. (...) Hotel Universal este o poveste despre „contemplarea si meditarea celor vazute si nevazute”, in care cititorul descopera farmecul unei lumi in care lucrurile asezate si traditia devin pretextul pentru o activitate fantasmatica intensa si pentru o proza senzoriala de o frumusete teribila.