in Observator cultural nr. 661

Hotel Universal e o carte densa si complicata – cu fire epice inextricabile, tesute in principal pe doua planuri, un plan arhaic, al sfirsitului de secol XIX, si unul postdecembrist, al Bucurestiului anilor ’90 – ce realizeaza, in fond, o extraordinara mitologie, in siajul lui Mircea Eliade si al lui Mateiu Caragiale – a unor locuri bucurestene: daca la Mircea Eliade e vorba de strada Mântuleasa, la Simona Sora centrul magic al povestilor ascultate ritualic, in fiecare an, de protagonista (Maia) din gura bunicii ei (Maria mare) este Hotelul Universal, fostul Han Teodoraki, cladit de negustorii Tudorache, Leon Manoach si George San Marin (membri ai confreriei masone) si devenit, dupa ’90, dupa revolutie si mineriade, camin studentesc. (...). Roman eseistic, Hotel Universal e alcatuit din douazeci si patru de capitole succinte si un „Epilog”, dupa modelul Exercitiilor spirituale ale lui Ignatiu de Loyola... E un roman concentrat, cu capitole eliptice si cu o densitate simbolica iesita din comun (v. si eczema atopica de pe spatele femeilor din familia Maiei sau personajul fantasmatic, batrinul cu parul si barba albe ce-i apare Maiei in copilarie, dar si psihanalistei ei, la sedinta de terapie), o carte baroca, ametitoare, ce are nevoie, cu siguranta, de mai multe recitiri pentru a-si desfasura intreaga splendoare.