in Romania literara, nr. 1-2

N-am sa reiau povestea spusa de Rushdie insusi la persoana a treia – dupa ce, obligat sa „dispara” de pe o zi pe alta sub protectia fortelor speciale britanice isi luase un alt nume: Joseph de la Conrad, Anton de la Cehov. I-as rapi cititorului farmecul unei lecturi cu adevarat captivante. A unei povesti cu detectivi (adevarati), cu sotii nebune [...], cu politicieni lasi, jurnalisti iresponsabili ori scriitori minati de ura (de la John Le Carré la Hugh Trevor-Roper, de la Lord Shawcross, Auberon Waugh si Paul Johnson la, surprinzator, Joseph Brodsky, victima el insusi a unui regim cu nimic mai tolerant decit cel al fundamentalistilor islamisti). O poveste din care nu lipseste nici un cintaret precum Cat Stevens – care ceruse fara ezitare moartea lui Rushdie: motivul nu era pur religios, ci si pentru ca fusese caricaturizat in cartea scriitorului indian.
Faptul ca marile catastrofe istorice, dictaturile criminale si tragediile planetare au fost intuite de artistii invocati, nu inseamna ca lectura cartilor a prevenit dezastrul. De fiecare data, ca in Versetele satanice, povestea era acolo, scrisa, perfect articulata. Dar inca nu existau ochii pregatiti s-o citeasca. Cazul Rushdie socheaza prin elementul de noutate: catastrofa istorica s-a manifestat mai intii prin devorarea celui care, simbolic, ii descrisese contururile.