in Observator cultural, nr. 658

Corina Sabau nu este, evident, numai o maestra a detaliilor de tesatura narativa si a prozei obiectelor ce prind viata prin „simpla” descriere. Tehnic, constructia romanesca este impecabila, perfect geometric organizata, cu simetrii si recurente tradind o viziune similicinematografica. Dragostea, chiar ea are deopotriva subtilitate si forta narativa, creeaza simultan un miraj al descriptiei (narativizate) si secvente epice de mare tensiune dramatica (agonia mamei in micul oras de provincie si scena in care Mia se lupta cu hingherii pentru eliberarea unui ciine ranit sint doar doua dintre ele), cu o excelenta intuitie a omenescului.
Dragostea, chiar ea e cartea unei cititoare exigente, frecventatoare a marilor autori (de la Flaubert la proza central-europeana a ultimei jumatati de secol), a unei autoare cu o acuta constiinta a scriiturii si cu o admirabila devotiune fata de literatura. Sint marcile unei vocatii despre care, nu ma indoiesc, vom mai avea ocazia sa discutam.