in Cultura

Taciturnul, zgarcitul la vorba Emil Brumaru are ceea ce-as numi vocatia confesiunii dublata de un mare talent epistolar, pe care putini scriitori romani il au.
[...] Scrisorile lui Emil Brumaru sint, neindoios, ale unui „mare izolat”, ale unui singuratic. O singuratate ameliorata insa de o neclintita solidaritate cu scriitorii, cu artistii si cu marile personaje ale literaturii. Poetul e bintuit de ceea ce Valery Larbaud numea „viciul nepedepsit al lecturii”. Pentru el, lectura e rugaciune, dar, cred, si un spatiu de refugiu, securizant, un mod de a rezista spaimei de boala, de batrinete si de moarte, de a supravietui chiar si atunci cind, cu o frumoasa metafora a sa – „Cerul e inchis pentru inventar”.