pe BooMag.eu

Ti-a intrat in cap ca pina acum ai scris somnambulic, cu ochii larg inchisi. N-a fost rau. Dar brusc, vrei sa inveti sa mergi cu ochii bine deschisi. Si vrei sa inveti sa mergi pe bicicleta. Si inveti. Dar te temi ca ti-ai pierdut inconstienta cu care te aruncai intr-o carte. Si de aici ezitarea. Lungul drum al ezitarii catre exactitate. Un an, doi, trei… In care speri sa achizitionezi inocenta. Ezitarea. Exactitatea. In acelasi timp. Inocenta. Stiinta. Rigoarea maxima. Cum ar fi posibil?… Ti-a mai intrat in cap ca auzi bine vocile celor din jur, ai facut deja o carte din voci bine-auzite. Dar cum ar fi sa-ti controlezi propria voce, sa-ti controlezi respiratia, sa poti vorbi in soapta dar sa se auda pina in fundul unei sali oricit de mari? Si sa le construiesti cuvintelor cu care scrii, cuvinte obisnuite, cuvinte simple, buzunare adinci. Si descoperi forta scrisului la persoana a treia. Forta distantei.
[...] Scriind devii contemporana cu tine insati si cu lumea. Nimic nou sub soare, nu? Au mai descoperit si altii America asta: scrisul ca gestionar al raporturilor cuiva cu lumea si cu sine. Numai ca aici nu conteaza ca s-a descoperit deja America. America scrisului trebuie s-o descoperi pe cont propriu. De cite ori e nevoie.