in Catavencii

Aventuroasa si imprevizibila viata a avut romanul lui Ilf si Petrov, Douasprezece scaune. Autorii sai nu l-au vazut niciodata publicat pe de-a-ntregul. Cind ii disparea un capitol, cind mai multe, basca diverse fragmente de capitol, dupa cum batea de tare vintul cenzurii sovietice, pe vremea lui Stalin. Cenzura n-a lasat sa treaca […] paginile din care reiese ca ziaristii sovietici erau, vai, inculti, plagiatori si fripti dupa bani. A taiat vigilenta tot ceea ce trimitea la saracia, foamea si mizeria din Moscova, iertind doar capitolul cu caministii saraci, fiindca astia nu erau decit niste paraziti neintegrati in cimpul muncii. Una peste alta, cetatenii Ilf si Petrov puteau fi cit aveau ei chef de satirici, cu conditia s-o lase mai moale cu realismul nesocialist. Iar daca n-o faceau ei insisi, ca niste scriitori constienti, le amintea cenzura cit de lunga le era plapuma.
Asa ca, dupa ce am citit si recitit [romanul] de nu mai stiu cite ori intr-o varianta cenzurata, l-am reluat acum, in prima editie din care nu lipseste nimic. Apar aici chiar si pasajele la care Ilf si Petrov au renuntat cu de la ei putere, din motive artistice. E romanul mai bun in editia necenzurata? Hotarit lucru, da!