[Hotel Universal] e o casa facuta din bucati, cu etaje adaugate, cu cotloane pe care nu le mai stie nimeni, cu o pivnita ocupata acum, partial, de barul Fire, cu niste stilpi de metal pe terasa care par facuti din otel si care nu au nici o utilitate practica… M-a interesat profund ce e cu cladirea aia; dupa ce am plecat de acolo, am visat-o ani de zile, chiar si atunci cind stateam in Elvetia (unde am ajuns direct din Gabroveni) sau dupa ce m-am intors si aveam casa mea. Acum n-o mai visez.
Realitatea si irealitatea cam coabiteaza si in viata de toate zilele. Cind nu sintem atenti, vedem una, alta, cu coada ochiului, iar cind sintem foarte atenti, vedem altceva. Si cind citesti e la fel: sint carti pentru care trebuie sa ai vederea buna, iar altele… pentru care trebuie sa fii putin miop ca sa intelegi. Partea istorica de acolo e, pentru mine, ceea ce seamana cu prezentul, iar adevarata istorie, pe care n-o mai pot recupera decit fictional, e cea a anilor ’90 [...]. N-am ales nimic, ma tem ca trebuie sa recunosc asta; am avut si am o oarecare umilinta in privinta povestii din Universal, ca si cum mi s-ar fi dat, fara vreun merit, pe mina. Am facut si eu cu ea ce-am putut.
