Viata Romaneasca, nr. 9-10

Radu Aldulescu isi alege spatii fie restrinse fie mai largi, dar toate bine fixate. Personajele sale sint, insa, intr-un continuu periplu, ca o situare in provizorat a omului, si a celui fugarit de soarta pacatului. Oriunde s-ar misca Robert, intr-un oras cu citeva locuri bine incadrate sau in mediul rural, iarasi conturat in marginile lui, personajul isi poarta blestematiile cu aceeasi nostalgie a stabilitatii pe care nicicind nu o poate atinge. Conditia antieroului aldulescian e, totusi, una picaresca, dar in cenusiul vietii fara tragic in ea, monstruoasa in fapte, nedreapta in lipsa unei iesiri, nepedepsita dinauntru, nascuta si miscindu-se intr-un viciu ubicuitar, din care salvarea e tot viciul, nascut si facut totodata. O conditie umana apasatoare, fara iluzii, multiforma in pacatele ei, singura si lepadata, tocmai de aceea salvata ca lume etansa, dar intr-o vitalitate de hidra, in cele din urma, neobosita.