in Ziarul de duminica, nr. 50

Este poate cel mai dificil exercitiu pentru mine, acela de a vorbi pe scurt despre cartile mele. In general, pentru ca sint cel mai pasionat iubitor al acestora (cum altfel?), iar in special despre acest roman, care cuprinde mai multe generatii si epoci, trece prin trei secole, descrie perioada interbelica, viata arhaica la sat, razboiul al Doilea Mondial si se termina cu venirea comunistilor la putere. Cu toate ca scriu intr-un mod vestic, german, sufletul a ramas romanesc si debordeaza de povesti, precum un riu de munte care se umfla primavara. Eu imi vad romanul, la un nivel general, ca pe un comentariu asupra existentei umane intre civilizatie si barbarie. Intotdeauna insa, dupa ce au fost distruse sate, orase, culturi intregi, mai exista un om care o ia de la inceput. In romanul meu acesta este Jacob.
Germana este limba mea de creatie, dar limba sufletului ramine romana. Pentru mine nu este neaparat un paradox, mai degraba imi imbogateste viata.