redat in Ziarul de duminica, nr. 50

Unitatea de masura a fost cartea, nu scriitorul. Dar santierul celor 101 Dalmatieni ai mei cunoaste multe gindiri-rasgindiri-drumuri infundate. Voiam 101 scriitori romani, dar mi-am dat seama ca nu am carbuni pentru o asemenea intreprindere, neputind sa gasesc scriitori buni in integralitatea lor. Asa ca am cautat cartea de dar si nu calul auctorial. Dar sa stiti ca in finalul cartii mele n-am uitat scriitorul. L-am incondeiat cum am stiut eu mai bine.
Mie imi plac povestile. Spune-mi o poveste si ma duci de nas in lumea ta. Descopar destul de repede retorica, stilul, mecanismul, artificialul si fug sau inteleg despre ce este vorba. Ma minti frumos, ma cuceresti! Chiar daca vad atele papuseriei tale. N-am imaginatie cind citesc, dar voluptate in a iubi alaturarile slovelor, da. Citesc ca vulturul, ma descumpanesc ca vrabia, fug ca iepurele, apoi reiau lectura ca un fluture gata sa dispara cit mai repede, de nu citeste intr-un timp dat.