(...) Acest incredibil scriitor care reuseste, printr-o singura fraza, sa dea o definitie atit de scurta si in acelasi timp atit de cuprinzatoare vietii, cu toate amestecurile ei infioratoare, debusolante, de rau si de bine, de dureros si de frumos, de ura, iubire si dor. Si in timp ce citeam, amintindu-mi si ca inceputul acestui roman fusese publicat acum doi ani in „Dilemateca” sub titlul Norocul, am realizat cit de norocosi sintem sa-l avem printre noi, sa fie al nostru.
La sapte ani de la romanul sau de debut, Filip Florian se intoarce in oraselul de munte de unde a plecat pentru a scoate la iveala o noua „groapa comuna”, groapa cu povesti, o groapa adinca, tot mai adinca pe masura ce patrundem in profunzimile sale, o groapa cu cotloane si culoare secrete, care devine pestera si din care nu vom mai iesi niciodata. Decit, poate, prefacuti in bufnite.
