Observator cultural, Nr. 394 (652)

Comisionarul e o proza remarcabila si (dupa finalul ce rastoarna lucrurile ori lasa deschisa aceasta perspectiva) scrisa in doua cerneluri. Criticii le-au identificat, Dan C. Mihailescu vorbind despre o «revelatie a Dublului», iar Vitalie Ciobanu, despre «framintarile aceleiasi constiinte dedublate». Un microroman de alta factura este Arhivarul, cu o scriitura diferita: una artista, cu parfum si miros arhaic ori cu un mix neologic. Atmosfera va fi creata din elemente de Ev Mediu generic si romanesc. Structura prozei e astfel conceputa incit pe un fir subtire sa poata fi adaugate cit mai multe scene de culoare nelinistitoare. Andrei Oisteanu utilizeaza orice pretext si pliu narativ pentru a desfasura cite un episod de tortura, bestialitate, agonie descrisa minutios, intr-o colectie sui-generis de orori. Legenda este scoasa din terenul ei de reprezentare simbolica si adusa in sfera unui realism dur, greu de suportat. Ambele proze rezista foarte bine celor trei decenii scurse intre momentul scrierii si cel al editiei de fata. Andrei Oisteanu este un scriitor rafinat, cu un debut complicat, aminat si ramas, deocamdata, fara o continuare si o continuitate pe culoarul epic.