in Ramuri, nr. 9

O carte cum este Complexul lui Portnoy, prin curajul ametitor, prin sinceritatea totala, prin lipsa oricarei edulcorari in felul in care este cintarit insul (in raport cu ceilalti si cu sine insusi), mi se pare de o importanta iesita din comun: acest roman impinge inainte teribil de mult viziunea despre ce inseamna omul dincolo de tabuizari, de false pudori, iar de pe urma inovatiei pe care o reprezinta pentru epica romanul lui Roth au de cistigat toti prozatorii, de oriunde ar fi ei si in orice limba ar scrie ei.
Personajul din acest roman e aidoma cuiva care, dorind sa ajunga la sine insusi, oricit l-ar costa asta, isi leapada toate chipurile de imprumut, renunta la orice machiaj ce l-ar infrumuseta, se expune gol, asa cum e, infruntind prejudecatile: ca papusile rusesti care se deschid una dupa alta sau ca foile verzei ori ale cepei care se dau la o parte pina se ajunge la miezul ultim, astfel paseste el spre adevarul de profunzime al insului.