pe AmintiridinCalatorie.ro

Cerul... e o carte autentica si, prin asta, foarte adevarata. Fireste ca ma uimeau noua mea stare, transformarile fizice, renuntarea la vechile haine, lipsa restrictiilor alimentare, vizitele la cabinet, dar toate ar fi fost irelevante daca nu era vorba despre un miracol. Nu mi se datora, nu faceam nimic pentru asta, eram doar mijlocul prin care totul se intimpla. Am scris Cerul... din admiratie, mirare, recunostinta. Am vrut sa spun despre ceea ce indeobste se tace. M-am straduit sa nu fiu stridenta, dar sa am totusi o tonalitate clara. In carte e un fragment in care spun despre cum creste copilul sub un straniu cer. De fapt, m-am inchipuit mereu ca o poarta, un loc de trecere, de care se apropia tot mai mult o fiinta noua si, prin asta, extraordinara. Pe partea dinspre el erau ziduri, povirnisuri, punti si, desigur, cer. Erau magie si miracol. Umblau sigur si zvonurile locului din care plecase. Puteau fi poze cu noi, cei de aici, cu biete vietile noastre. Incercam sa le vad si, de sub cerul din burta, sa le aduc spre noi, intr-o carte.