pe bookblog.ro

Inca de la primele pagini m-a surprins realismul care imbraca fiecare rind, facindu-ma sa ma gindesc la afirmatia lui Stendhal: „romanul e o oglinda care se plimba pe un drum, reflectind cind azurul aerului imaculat, cind gunoiul santurilor murdare”. Realism creat cel mai bine prin limbajul aparte, care este si punctul forte al autoarei, mai ales in aceasta parte, unde, cu un stil brut, aproape barbatesc, puncteaza fara menajamente chestiuni mai delicate, nelipsind nici violenta sub diverse forme, care i-a atras si multe critici. Dar a acuza scriitura lui Oates de prea multa violenta e ca si cum ai acuza viata de prea multa realitate.