Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Bogdan CRETU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 112 views
Exista, in viata scriitorilor, momente de criza; e un truism, dar poate mai subtila este constatarea ca doar marii scriitori resimt pina in celule aceasta dramatica experienta si sint capabili sa o transforme intr-una creativa. Ei bine, da, uneori poate iesi mare literatura tocmai din consemnarea taioasa, neiertatoare a acestei derute. Fie ca se schimba registrul, fie ca se cauta forme noi de exprimare – in cazurile fericite, blocajele creative deschid o bresa catre altceva, indeamna la experimentalism. Este si cazul lui Emil Brumaru.
Inregistrindu-si cu frecventa cotidiana dezamagirile, disperarile, tristetile, dar si bucuriile (ale simturilor, in special), poetul se mentine, si o stie foarte bine, in jurul poeziei. O tatoneaza, ii da tircoale, o adulmeca. Pe scurt, cauta sa revina, inventariindu-si nostalgiile, in preajma starii aurorale, in care a trait cocolosit ca intr-o copilarie prelungita, intr-un spatiu al luminii pure (Dolhasca).
Cele mai multe dintre scrisorile lui Emil Brumaru sint pagini inconfundabile, care poarta pecetea unui stil inconfundabil. Poetul este unul de cele mai multe ori inchis precum Iona in chit, intr-un univers domestic care parca-l stringe, dar il si linisteste. Desi se plinge adesea de rutina, are o placere adorabila de a descrie obiectele care il inconjoara (am ezitat, dar nu o mai fac: si femeile admirate pe strada sint de incadrat in aceasta generoasa categorie).
Una peste alta, prin aceasta carte deloc imprevizibila, „cersetorul de cafea” da, asa cum remarca intr-o prefata extrem de rafinata si specialistul numarul unu in aceasta problema, Livius Ciocirlie, una dintre „marile corespondente” ale literaturii romane. Asta pentru ca Emil Brumaru traieste literatura cu un patos care nu are cum sa nu cucereasca orice cititor.
Inregistrindu-si cu frecventa cotidiana dezamagirile, disperarile, tristetile, dar si bucuriile (ale simturilor, in special), poetul se mentine, si o stie foarte bine, in jurul poeziei. O tatoneaza, ii da tircoale, o adulmeca. Pe scurt, cauta sa revina, inventariindu-si nostalgiile, in preajma starii aurorale, in care a trait cocolosit ca intr-o copilarie prelungita, intr-un spatiu al luminii pure (Dolhasca).
Cele mai multe dintre scrisorile lui Emil Brumaru sint pagini inconfundabile, care poarta pecetea unui stil inconfundabil. Poetul este unul de cele mai multe ori inchis precum Iona in chit, intr-un univers domestic care parca-l stringe, dar il si linisteste. Desi se plinge adesea de rutina, are o placere adorabila de a descrie obiectele care il inconjoara (am ezitat, dar nu o mai fac: si femeile admirate pe strada sint de incadrat in aceasta generoasa categorie).
Una peste alta, prin aceasta carte deloc imprevizibila, „cersetorul de cafea” da, asa cum remarca intr-o prefata extrem de rafinata si specialistul numarul unu in aceasta problema, Livius Ciocirlie, una dintre „marile corespondente” ale literaturii romane. Asta pentru ca Emil Brumaru traieste literatura cu un patos care nu are cum sa nu cucereasca orice cititor.
Related products