in Dilema veche, nr. 450

Scris foarte bine – limpede, fluent, ingrijit – de un prozator profesionist, construit pe mai multe piste, cu glisari si deschideri narative, cu „deplasari” de istorii, personaje si sensuri, romanul ridica intrebari si lasa loc mai multor interpretari, din care cele in cheie psihanalitica (avind basmul fratilor Grimm ca model simbolic) sau alchimica sint cele mai atractive. Exista si scaderi care pot fi reprosate (umpluturi si banalitati, personaje fuserite, inconsistente psihologic sau abandonate, vagul socio-politic optzecist si localizarile aproximative), dar la fel de bine ele pot fi justificate de insasi natura si conventia confesiunii eterogene, de constructia simbolica sau asumat inselatoare, favorizind pistele false, incongruente. Dincolo de toate astea insa (sau poate tocmai datorita lor), Deplasarea spre rosu ramine probabil cel mai intrigant roman al anului.