in Bucurestiul cultural, nr. 117

Constructia din Matei Brunul se adapteaza la lungimea parcursului epic, si viceversa, intr-o conditionare reciproca vizind densitatea si complexitatea ansamblului. Reusita cartii nu este numai una de ordin „artistic”, ci si de subtilitate compozitionala si soliditate romanesca. Una dintre cheile acestei reusite e data de boala ciudata a protagonistului, care si-a pierdut douazeci de ani de viata amintita in urma unui accident. Matei Brunul va incepe din interiorul acestei eclipse si al confuziei de planuri, pentru a avansa, treptat, catre istoria personala reala a personajului (recuperata din frinturi, scene, episoade) si catre Istoria socio-politica in care aceasta se contine. Teodorovici, care inainte isi proiecta „eroii” ciudati pornind de la mediul de existenta si de la ridicol-dramatica lor expunere, in el, „vede” acum lumea exterioara din perspectiva fracturata si prin memoria avariata a unui protagonist traumatizat.
Mutatis mutandis, si pentru criticul literar este un motiv de bucurie ca un prozator de anvergura pe care l-a vazut de la intiia carte (Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi, 1999) a dat, cu Matei Brunul (2011), unul dintre cele mai puternice romane ale generatiei sale.