in Observator cultural, nr. 634

Oceanul e fratele meu incepe cu o poezie scrisa in 1949, text ce concentreaza o intreaga aventura umana: „Viata nu e decit un craniu/ Un set de coaste printre care/ Trecem mincare & combustibil –/ in asa fel incit sa putem arde/ furios de minunat”. Aflat la bordul navei Dorchester, Kerouac isi nota in timpul primei nopti pe ocean: „Nu am curajul sau, poate, duritatea necesara pentru a suporta patosul extraordinar al acestei vieti. Iubesc frumusetea naturala a vietii – mi-e teama de groaznica ei putere”.
Desi, estetic, romanul nu este o realizare comparabila cu operele publicate in timpul vietii lui Kerouac (poate tocmai de aceea nici nu l-a publicat!), cititorii vor gasi aici mai toate temele si motivele valorificate mai tirziu, precum si dovezi ale preocuparii autorului pentru scrierea spontana.