Oglinzile sint inspaimintatoare pentru Borges fiindca ii amintesc de toate lucrurile si realitatile de care poate scapa, dar si pentru ca ele ii confirma suspiciunea ca, desi nu poate sa le ignore, ar fi posibil ca nici Borges si nici lumea sa nu existe, ca el insusi sa fie doar o reflectare a altcuiva, asa cum imaginea din oglinda ii reflecta propria persoana. Iar intrebarea lui Borges ar fi urmatoarea: ce este real, la urma urmei? Imaginea din oglinda, cea inversata/ rasturnata din spatele oglinzii, cea a persoanei care se priveste in ea? Fictionalitatea povestirilor sale este, astfel, o reflectare a fictionalitatii posibile a unei lumi al carei statut este la fel de incert ca si cel al povestirilor.
