in Dilema veche, nr. 422

Referitor la romancierul Orhan Pamuk (autodidact maturizat in Turcia anilor 1970), de retinut ar fi niste preferinte personale transformate in convingeri ferme: ca romanul este o fictiune in primul rind vizuala, nu verbala; ca, asemenea muzeelor, romanele sint facute sa arhiveze (dar nu obiecte, ci relatiile noastre cu obiectele respective); ca scrierea unui roman reprezinta arta „de a vorbi despre lucrurile importante ca si cum ar fi irelevante si despre lucrurile neimportante ca si cum ar fi relevante”. (...) Sa recunoastem, scriitorul acesta magic, labirintic si excesiv are, ca analist, o limpezime nu mai putin magica.