in Pravalia culturala

Nefericirea e buna, neindoielnic, pentru o opera de arta. Mi-o administrez si eu, in doze mici. Dar e mai greu sa fii bucuros si vesel decit acru si mohorit. Eu imi asum greutatile si incerc, atunci, sa ma bucur de tot ceea ce am; si de tot ceea ce nu am. Am dezvoltat si o teorie, careia i-am spus „teoria complexului” si pe care o verific in varii imprejurari. Sa gasesc acel nod de senzatii oferite de cimpuri diferite, intr-o simultaneitate minunata, intr-un complex impresionist in care, sa zicem, lumina soarelui se filtreaza printre copaci si vine, valurita, din stinga, in dreapta e femeia pe care o iubesti, masina pe care o conduci merge perfect pe un drum cu multe curbe, iar la fiecare curba peisajul se „misca” putin, amestecindu-se sinestezic cu muzica lui Cohen venind de pe un CD zgiriat de atita ascultare. In spate ai tot ceea ce stii ca ai realizat, iar in fata ai o noua experienta. Si, dupa cum vedeti, tot ce am spus aici e la propriu; nimic figurat, nimic metaforic. Asta e fericirea.