pe constantinpistea.wordpress.com

O carte trista, care fotografiaza din inima Tabitei un sat ardelean aspru pe nume Cutca. „Sa-ti amintesti seamana cu ruperea crustei maronii de pe-o rana”. Un fel de decojire a cepei de la Gunter Grass. E o dezvelire, o autodescoperire, o eliberare a secretelor sau o alinare. „Dedesubt”, insa, „carnea e frageda, rosie ca pielita buzelor. Alteori, afli carnea fermentind in puroiul galben, gras, hranitor de bacterii”. Poate ca asa sint amintirile, ca puroiul galben. In Cutca, „moartea ca moarte este pentru fiecare o invatatura tirzie”, iar taranii poarta cu ei durerea ca pe o sapa cu care e firesc sa iesi dimineata pe poarta.
Cartea e ca o vizita la morga. Ce poate fi placut in asta? Totul… Structura de roman taranesc autoconfesional, lexicul plin de regionalisme (…), realismul magic à la Marquez si, nu in ultimul rind, personajele colorate, si cu bune, si cu rele, legate de-o nostalgie dureroasa, dar fermecatoare.