pe constantinpistea.wordpress.com

Graba mi se pare absurda si, dupa un timp, mereu vezi altfel. Ai nevoie de o pauza, tocmai ca sa poti privi textul cu ochi straini. La un moment dat, chiar il stii pe dinafara, esti capabil sa-l rescrii cu minim efort pina la virgula. Privesti textul de atitea ori, incit devine ca o incantatie, ori daca nu scapi de tonul asta, nu mai ai luciditate critica, n-ai ce sa corectezi fiindca iti suna atit de mecanic totul incit nici nu mai vezi unde sunt hibele.
[Scrisul] ma face sa vad altfel multe lucruri, dar nu atit scrisul, cit singuratatea prelungita. Dependent de natura, sunt mai mereu plecat din orasul acesta aglomerat. Daca m-ai scos si m-ai dus intr-o padure, incepe singele sa-mi circule altfel, asa cum, daca stau aici mai mult de-o saptamina, parca incep sa tremur de enervare. Statul singur, fara sa vorbesti, lucru deloc usor – evident, pentru ca stai singur trei saptamini, din care iesi de vreo cinci ori ca sa-ti cumperi tigari si sa te plimbi un ceas –, aduce totul inauntrul tau.