pe constantinpistea.wordpress.com

Cred ca avantajul foarte mare pe care-l ai atunci cind esti preocupat doar de ce crezi tu despre cartea pe care o scrii e faptul ca esti relativ imun la o catastrofa, la criticile cele mai dure. Bineinteles ca afli de ele si ca iti pica mai bine sau mai rau. Oricine zice ca nici macar nu-i pasa de critici bate spre minciuna. Pe de alta parte, cu cit incerci sa-i multumesti pe altii, cu atit mai putin esti tu insuti cu adevarat. De fapt, prevezi reactia altora si incepi sa te comporti dupa gusturile lor. Asta in primul rind. Apoi, lumea e atit de diferita, incit niciodata n-o sa-i poti multumi pe toti. Trebuie sa fii tu, pe limba ta, de la inceput pina la sfirsit. (…)
In perioada aceea, ajunsesem la obsesia ca nu mai fac pe lume ce vreau sa fac si aproape credeam ca nici nu o sa mai apuc sa fac. Si mi-am zis ca, macar din banii strinsi, pot trai citiva ani auster… Ce aveam de pierdut? La urma urmei, nu-mi iesea, dar stiam ca mi-am facut damblaua, eram impacat cu mine. Cred ca cel mai rau lucru este sa traiesti toata viata cu un vis neimplinit. Apoi, trebuie sa va marturisesc faptul ca nici o bucurie n-o va egala pe cea de la sfirsitul romanului Degete mici. Pentru mine, aceea era miza pentru care ma lasasem de serviciu: sa scriu o carte care sa-mi placa. Restul, ca s-a intimplat sa aiba si noroc in lume, in tirg, chiar e nemaipomenit, ca ajunsesem la fundul sacului cu economiile.