pe LiterNet.ro

Scriu incet – adica lent, asezat, cu socoteala. Intotdeauna am scris asa. Cind vine vorba de proza, nu cred in fulguratii genialoide, in texte scrise pe genunchi, in jumatate de ora, in timpul unei calatorii cu trenul sau pe o banca din parc. Asa ceva poate fi valabil in cazul poeziei. N-am de unde sa stiu. (Am scris si eu versuri in cafenele, versuri pline de traire, iscate de scinteierile electrice ale sinapselor mele agitate, dar, vai, erau proaste, atit de proaste...!) Insa la proza lucrurile stau altfel.
Prozatorul creeaza o lume si trebuie sa o faca cu grija, sa nu-i iasa strimba, incompleta sau incoerenta, iar asta cere timp. Are/am nevoie in primul rind de o idee. Iar ideile nu rasar la comanda. Apoi ideea trebuie sa capete o forma nu doar coerenta, ci si atractiva, sa fie pusa intr-un cadru solid, in asa fel incit sa-si fie suficienta siesi, si multe, multe altele, pe care nici nu le pot enumera aici. Sint destule lucruri de care trebuie sa ai grija. Personajele. Stilul naratiunii. Detaliile concrete. Limbajul. Fabula si subiectul.