pe LiterNet.ro

Cu cliseele si stereotipurile am o relatie ambivalenta: le recunosc necesitatea, adica sint constient ca oamenii au nevoie de ele pentru identificare si delimitare, dar in acelasi timp imi place sa le iau peste picior tocmai pentru ca sint restrictive, marginite si neimaginative. Lor li se potriveste de minune zicerea aceea pe care o repeta (tot cliseistic) diverse personaje masculine in filmele de serie americane, referindu-se la femei: nu poti trai cu ele si nu poti trai nici fara ele. Fara clisee, zic eu.
Sint o minune daca le folosesti cu pricepere in literatura, dar te nenorocesc daca le utilizezi ca precepte in viata. Stii, de exemplu, ca mi s-a spus aici, in Banat – cum ar veni, acasa –, ca in stilul meu de povestitor se recunoaste vina moldoveneasca? Evident, am luat-o ca pe un compliment, fiindca, oricit as ocoli cliseele, trebuie sa recunosc ca in anii traiti in Moldova am descoperit acolo o pasiune autentica a povestitului, o nevoie de a fermeca pe care o gasesti mai rar aici.