pe chestiilivresti.blogspot.com

Sofi Oksanen scrie foarte bine, stie sa alterneze planurile temporale, cele spatiale, actiunea se deschide si se inchide la momentul potrivit, personajele dispar si apar pe surprinderea cititorului. Daca mai sint adaugate si niscaiva violuri, intrigi politice, sclavie sexuala si rusi, reteta unui roman reusit e gata.
Nu, sa nu aveti impresia ca e un roman artificial, facut pentru premii – feminisme, politica (corectitudine politica). Personajele pozitive devin negative cind nu te gindesti. Intimplarile bune se inraiesc rapid de te minunezi...
Romanul incepe plin de mister, mister ce se devoaleaza incet-incet. Batrina estoniana Aliide gaseste in batatura o tinara ciudata. O invita in casa si amindoua incep sa-si aminteasca chestii care ar duce la lamuriri. Da de unde. Tinara Zara ascunde un trecut recent imoral si dubios, iar batrina – nu te gindesti ca o batrinica singuratica poate fi o scorpie – ascunde un trecut indepartat cutremurator. Apar apoi doi mafioti rusi... Oricum, este vorba despre purificarea prin care tinara va trebui sa treaca, cu ajutorul batrinei si a trecutului ei suspect. Si cu ajutorul mustelor si a paianjenilor, care biziie prin toata cartea.
La urma, m-am intrebat daca si in cazul batrinei a fost vorba despre purificare – sau poate si lectura insasi poate fi socotita una. Poate autoarea a vrut sa scape de ceva. Nu stiu. Dar am citit cartea cu mare placere! Si o traducere ce suna foarte bine!