in Orizont, nr. 2

Textele care alcatuiesc volumul „au fost scrise dupa sfirsitul crestinesc, la 30 martie 1989, al lui N. Steinhardt, monahul Nicolae de la Rohia”. Majoritatea autorilor inclusi in antologie l-au cunoscut, in diverse imprejurari si etape ale vietii, pe N. Steinhardt, cu exceptia Mitropolitului Nicolae Corneanu si a lui Cornel Ungureanu.
Din toate evocarile, comentariile critice asupra operei, notele de jurnal, amintirile se intregeste o personalitate care a impus prin prestanta intelectuala, prin gesturi exemplare facute in conditii neobisnuite, prin consecventa unui drum liber ales, prin pasiunea cu care a scris.
Bartolomeu Anania subliniaza dimensiunea culturii in structura personalitatii lui N. Steinhardt, dar largeste comentariul pe un palier si mai inalt, acela al redresarii morale prin cultua si religie. „Parintele Nicolae Steinhardt era omul de profunda cultura. (...) Dupa seceta spirituala prin care poporul nostru a trebui sa treaca de-a lungul a celor 45 de ani de dominatie comunista atee, acest popor nu se poate redresa moral decit prin doua puteri: religia si cultura. Dar nu separate, ci ingemanate. Prin cultura religia sa se deschida spre universalitate, parasindu-si constiinta de plutire si limitele unei functiuni strict liturgice iar pe de alta parte, prin religie, cultura sa-si recapete dimensiunile autentice, in sensul ei ultim”.