Ca orice opera de valoare si complexitate ideatica, Jurnalul fericirii nu poate fi incadrat si analizat atomist si simplist. Cartea este, deopotriva, confesiune si spovedanie, notatie cotidiana si rememorare, hermeneutica pe opere reprezentative, dar mai ales pe textul sacru, portretistica si naratiune, evocare si descriere, meditatie existentiala si comentariu cultural.
Jurnalul surprinde prin verismul notatiei. N. Steinhardt a cunoscut infernul inchisorilor comuniste, Jurnalul fiind si o descriere a acestora. Dar, de foarte multe ori prin ceea ce poate salva fiinta de teroarea infernului. Salvarea din infernul concentrationar s-a putut face prin asumarea unor valori, ale credintei, prieteniei, culturii, care iti dau capacitatea de nu fi invins, de a-ti crea propria stare de fericire. In afara lor este greu de inteles metafora fericirii care strabate Jurnalul.
