in Observator cultural, nr. 601

„Marea lovitura” asteptata a venit anul acesta (nici tirziu, nici devreme: la timp) printr-un roman de aproape 400 de pagini, avind in centru un personaj straniu ce relanseaza, de pe coordonatele istorice ale stalinismului din Romania anilor ’50, o supratema cu valoare de ID a textelor lui Teodorovici: lumea-circ si identitatea-marioneta, carnavalul sumbru sau spectacolul teatrului de papusi al existentei sociale. Evident, nici relativa masivitate si doza de clasicitate a formulei epice, nici tematica istorica „majora” (inca productiva, desi deja uzata de cliseele eticiste ale anticomunismului postcomunist) nu constituie in sine garantii ale reusitei; ele pot deveni, la fel de bine, capcane in care-ti poti fringe gitul. […]
Matei Brunul nu este atit un roman „despre Gulag”, cit unul despre identitatea individuala in conditii limita (desi, fara indoiala, acele conditii-limita sint date, aici, de perioada represiunii staliniste, i.e. deceniul 1949-1959). Tematic, am avea asadar de-a face cu un avatar recent al „romanului obsedantului deceniu”. […]
Remarcabil, inainte de orice, e tonul pe care il gaseste – si il urmeaza pina la final – Lucian Dan Teodorovici (caci, se stie, tonul face muzica…)