in Ziarul de duminica

Dupa ce trece in revista cu generozitate utilizarea cu caracter religios si magico-ritual a plantelor psihotrope, Andrei Oisteanu se opreste la citeva personalitati reprezentative pentru secolele XVII-XIX, deloc straine subiectului cartii sale: Nicolae Milescu Spatarul, Dimitrie Cantemir, Johann Martin Honigberger. Scriitorii romantici (Eminescu, Maiorescu, Carmen Sylva, Al. Odobescu), simbolistii (de la Macedonski la Ion Pillat), Mateiu Caragiale, prozatorii interbelici (Camil Petrescu, Max Blecher), avangardistii si modernistii – iata tot atitea capitole al caror miez este preocuparea sau patima pentru drog. Pagini surprinzatoare dedicate experimentelor provocate de betia de oxigen, auditiei colorate ori betiei cu mescalina – ultima, testata de doctorul neurolog Gh. Marinescu – confera cartii atractivitate intelectuala si ferment de roman politist. La curent cu creatia contemporana, Oisteanu nu uita nici de scriitorii foarte tineri precum Alexandru Vakulovski, care prin cartile sale reitereaza experimentele predecesorilor. Este, indubitabil, o carte care deschide o noua pista de cercetare in cultura romana – teren aproape virgin, din motive subintelese – carte distinsa, pe buna dreptate, cu un premiu special al Uniunii Scriitorilor din Romania in 2011.