in Observator cultural, nr. 595

Eu vad un realism fantasmatic in acest Acasa, pe Cimpia Armaghedonului, un roman in care stratul de specificitate transilvana e facut subtire si cvasididactic, din citeva linii si cu exact atitea mostre regionale de cite era nevoie pentru fixarea unui cadru. Semnificativ, cind Tabita va merge la scoala, va deprinde o limba complet diferita de cea vorbita acasa, in primii ani. Dar naratorul utilizeaza limba dintii ori de cite ori are intentia sa marcheze diferenta si sa se scufunde intr-o atmosfera mai tulbure, cetoasa, aproape magica. Debitul de regionalisme reglat cu multa subtilitate de Marta Petreu nu decupeaza realismul din „realitate”, ci il desprinde si il incetoseaza, amestecindu-l cu stratul si mai gros de superstitii, mistere, credinte.
Mai neted spus, Marta Petreu a dat cu Acasa, pe Cimpia Armaghedonului unul dintre cele mai originale si mai pregnante romane romanesti din ultimii ani.