pe blogul BookMag

Am fantezii cu liceeni rebeli care vor sa-si rupa comisia de BAC in doua cu informatii controversate despre scriitorii nostri clasici, aia pe care de obicei ii omorim cu epitete „nepereche”. Fiindca tot se da BAC-ul zilele astea am luat la rasfoit cartea bine documentata a lui Andrei Oisteanu, Narcotice in cultura romana. Ma gindeam ca ar fi amuzant ca un candidat la examenul maret sa dea citeva date extrem de precise despre narcoticele folosite de clasicii nostri. Cine stie cum se potriveste vreun vers, vreo scena, cu ceva delir organizat „artificial”. Daca-ti pica Ion Barbu poti rupe comisia in doua cu una dintre cele mai tari povesti de narcoman din istoria literaturii noastre. Barbu, in perioada germana (in Germania si in Elvetia, la inceputul secolului 20, era extrem de crescut consumul de droguri: de la eter, la cocaina). Barbu le-a incercat cam pe toate. S-a intors in Romania cu o dependenta serioasa de care a scapat cu greu (a mai invatat si alti poeti sa ia: pe Ion Vinea, de exemplu). Eter, zilnic. Cocaina, o data pe saptamina. Cam asta era reteta. In Germania, Barbu avea multe sedinte comune de consum cu mult mai sobrul Tudor Vianu, un clasic la rindul sau si unul dintre exegetii sai de nadejde. Deci un licean la BAC ar putea sa-si loveasca in plex comisia cu ceva informatii inedite, asta daca ii pica subiectul Barbu si «universul poeziei». Un condiment interesant ar fi o formula de petrecere a timpului liber inventata de cei doi prieteni: luau cocaina si apoi se pierdeau prin muzeele din oras.