in Romania literara, nr. 34

Centrul de greutate al prozei (de unde si titlul, de altfel) il reprezinta povestirea in rama intitulata „Sobolanii se lovesc de ziduri”, pe care unul dintre prietenii protagonistului o citeste in fata publicului din tabara. O bucata pina la un punct misterioasa, apoi pur si simplu realista, care face senzatie acolo si care nu suna deloc rau nici in afara taberei. Densa, acuta, aceasta ar fi putut figura, compozitional si independent, in cuprinsul Vietii de aruncat. Aici se vede cel mai bine intuitia lui Bogdan O. Popescu. Care a vopsit pe dinafara toate gardurile, le-a scrijelit cu vorbe de tot felul, lasind inauntru o fiara psihologica. Suspiciunea. Alteori, in restul cartii, pregateste in acelasi fel ritualul cite unei devoalari sfisietoare, privind tensiunea extrema a vietii in doi sau pe aceea, tot extrema, a abrutizarii profesionale.
Bogdan O. Popescu ramine, si in proza, un ironist de buna calitate.