Fiecare carte pe care am pornit-o are in preistoria ei un moment de disperare. Eu am fost de multe ori pe creasta si de multe ori sub val, in viata mea. Daca vreti, asta e o trasatura. Tin minte ca Revelioanele mi le petreceam in parcul asta (n.r. - Parcul Circului), ca sa scap de discursul oficial, din perioada comunista. Si la ora 12 m-ati fi putut vedea facind patru circuite ale parcului, pina trecea festinul. Era interesant ca auzeam din toate apartamentele de aici zgomotele petrecerii. In fiecare an, la Revelioanele astea ma intrebam pe cind ma plimbam, cum se poate sa fiu atit de prost cotat (ride) si ingrijorat pentru existenta mea si cum se poate sa fiu intr-un singur an atit de stapin pe ceea ce fac. Un moment de pericol ma impingea sa scriu. Ma gindeam ca manuscrisul ramine, orice s-ar intimpla. Mi-e frica de momentul in care ceea ce scriu va compromite ceea ce am scris. Mi-e frica de stingeri.
