Cind scriam aceasta carte habar n-aveam de ceea ce puneam la cale. Unica mea ambitie era un alt fel de istorie a cinematografiei, lipsita de conventii academice, o istorie spectaculara pe care cinemaul – spectacol prin definitie – o merita. Mi-am petrecut tineretea nu numai in fata ecranului, ci si in atmosfera prafuita a Bibliotecii Academiei, unde frunzarind colectii uitate de cenzori, am dat de o surprinzatoare viziune bucuresteana a evenimentelor care marcasera arta ecranului. Mai tirziu am avut sansa sa descopar, in casa nepoatei lui Aristide Demetriade, un corpus enorm de documente care aruncau o lumina cu totul noua asupra primilor pasi ai cinematografiei noastre. Tin chiar sa mentionez ca nu mi-a impus nimeni sa asigur o ipostaza romaneasca istoriilor mele. Dar cum sa treci, totusi, pe linga atita fior existential fara sa-l remarci? De ce i-as fi compilat pe istoricii straini, cind dispuneam, noi insine, de asemenea destine?
